Mind control

Nu mai făcuse niciodată așa ceva, dar ce conta , nu mai făcuse multe lucruri pe care acum nu numai că le tolera cu gândul ci le și adoptase cu faptele. Oricum el nu mai avea ”gând” , erau doar lungi șiruri de imagini și sunete amestecate într-un amalgam eterogen, fără nicio legătură unul cu altul.

Bătea cu pumnii în perete asta făcea și se simțea oarecum bine făcând asta. Durerea nu mai era durere, frica nu mai era frică, sudoarea lui nu mai era amară și sărată ci avea dintr-o dată gust de must. Must din acela de care bea el când era puștan , din acela de care făceau bunicii din struguri mari, suculenți și negri.
Zgâriase deja zidul , degetele îi erau stacojii , pline de sânge și de nămol, trasase și scotocise cu ceea ce acum erau niște bețe însângerate fiecare firidă, fiecare colțișor al locului acestuia, în zadar. Nu găsise nimic, nici măcar o furnică care să îi spună că se poate trăi din ceva aici, un nimic gol... ce bine ar fi fost dacă ar fi fost un grec antic care să nu creadă în ”nimic”.
A mai bătut de câteva ori cu palmele și pumnii dar apoi s-a lăsat bătut, va mai încerca peste câteva minute doar de dragul de a încerca , de a nu ceda. Se întoarse cu spatele la perete și se prelinse pe acesta ca ”un fard pe-o fața rea” cum spunea o melodie, nu mai ținea minte a cui era... Se uita în gol și începuse să se legene pe aceeași melodie care îi cânta în cap , distorsionată și învolburată melodia se transformă în fierăstraie și apoi se metamorfoză într-un țipăt lung și ascuțit.




Se prinse cu mâinile de cap , acoperindu-și urechile într-un gest involuntar și de mult uitat de a se proteja. Se uită prelung la întunericul din fața lui , continuând să se bâțâie... În față, în spate, în față, în spate, în față, în spate...
Era semiconștient că e nebun, dar nebunii nu sunt niciodată conștienți de acest fapt. Poate toată lumea din jur era nebună, și el era cel sănătos, parcă își amintea vag de o carte de Coelho care zicea ceva de genu' ăsta.
De fapt nu știa dacă e nebun sau nu... Și cum nebunii nu sunt niciodată conștienți de starea lor, înseamnă ca el era doar pe jumătate nebun... sau nu? Dacă o lua pe calea asta ajungea la concluzia că e la limită să fie nebun.



Voia doar să iasă din camera asta nesuferită a minții lui , dar nu reușea... Poate când se va trezi din somn... Se lăsă pe pământul tare și adormi doar pentru a își deschide ochii adevărați la realitatea adevărată... ce-o mai fi și aia ...

PS: Da, tocmai downl Matrix-ul...