Știți sentimentul ăla când vrei să scrii dar nu știi ce? Probabil că doar unii dintre voi...
Ei bine, așa mă simt eu acum, aș vrea să vă împărtășesc ceva dar nu știu ce. V-aș scrie despre cum urăsc că au dat drumul la luminițe și au început să pună colinde din noiembrie. Dar e deja decembrie și nu mai pot să comentez pentru că și eu am pus acum câteva zile cd-ul cu colinde :D.
Anul acesta am din nou problemă pentru melodia aia de la Wham- Last Christmas. Nu săriți la gâtul meu, știu că George Michael e gay, dar îmi place melodia :D.
V-aș mai spune că m-am apucat de handmade, noul meu hobby de care o să mă țin la fel de mult ca și de celelalte :P. Mi-a făcut Ana(mii-liarde de mulțumiri și pupici) codiță cu ațe în păr în ton cu sărbătoarea(roșu cu verde).
Aa, da! Încep să urăsc matematica... Bine poate exagerez puțin, dar cu siguranță nu mai îmi place așa de tare, poate chiar deloc. A devenit o materie care îmi este indiferentă.
S-ar putea să vă preocupe starea mea. Nici eu nu știu cum să zic că e, cred că e binișor. Așept zăpada , vacanța și sărbătorile.
Merg către autobuz.. Mâinile nu sunt ale mele, sunt acolo , dar nu le simt. Sunt ca niște membre în plus, aș vrea ca cineva să le rupă. Exteriorul corpului meu nici el nu e. În interior s-a strâns tot ce sunt eu: în stomac, în inima, în piept și în cap; restul nu mai e. E ca un foc ce arde necontenit, deși am dat pe gât apă, suc, mâncare nu am reușit să il fac sa se stingă, nici măcar nu l-am domolit. Cu fiecare secunda ce trece el se adâncește mai mult în străfunduri, cred că îmi caută sufletul. Nu vede că nu e acolo, sufletul meu e fugit, ascuns undeva unde nu îl pot găsi nici eu , nici focul. Între timp, focul nu vede că mă distruge?
Nu vede că zâmbetul mi-e șters? Nu vede că ochii nu mai îmi strălucesc?
Încerc să mă lupt cu focul.. Îmi frâng palmele una de alta, sperând să îl dau afară din mine. Dar el nu vrea să iasă, e puternic. Încerc să mă gândesc la altceva, să îmi alung gândurile de la corp, dar focul e deștept se mută și el în cap. Atunci simt că fruntea fierbe, capul aproape explodează. Mă calmez , cu greu, dar reușesc. Poate are fi bine să mă lupt cu propriile lui arme: mă uit în sus, la Soare, îi simt razele pe obraji , în păr, îl simt cum îmi lucește în ochi, colțurile buzelor mi se ridică doar cu un milimetru, dar e bun și acela.
Nu durează mult , focul știe cum să se schimbe , cum să mă facă să îmi pierd capul. Se metamorfozează într-un sloi de gheață, pe care nici cele mai puternice raze de iulie nu îl pot topi. Se scurge încet, se revarsă cumva din inima mea în tot corpul. În loc de sânge acum gheața îmi curge prin vene , fiecare celulă a corpului meu îngheață. Mă zgribulesc și încerc să uit, îmi fac singură cald cu mâinile, încerc să găsesc altceva care să mă facă să nu mă mai gândesc măcar pentru o secundă la frig.
Vântul adie ușor , îmi mângâie fața, îmi sărută părul. Simt în mine focul, cum începe să ardă din nou. De data asta într-un mod binefăcător ... Mă usucă, mă topește , până când devine din nou insuportabil. Mă aplec cu mâinile încrucișate, mă clatin ca și cu aș fi într-un leagăn. Îmi revin când îmi dau seama că sunt undeva unde ochii tuturor mă pot vedea, sunt în metrou, trebuie să mă controlez. Îmi recompun fața răvășită și devin statuie. Simt înțepăturile lacrimilor în colțurile ochilor , dar mă controlez, sunt puternică , trec peste toate cum am făcut și până acum. Știu că momentele astea vor trece peste câtva timp, 1 zi , 2 , maxim o săptămână până când focul și gheața mă vor curăța și până când energia va apărea dintr-o sursă necunoscută.
Întotdeauna apare , dar eu nu știu cum să o păstrez. Aș vrea să am un mod în care să o conserv, să mă agăț de ea și să o forțez să intre într-un borcan și să pun capacul , iar atunci când o să am nevoie să îl deschid și să înghit energie pură. Dar nu pot, o consum atât de repede si uneori pe lucruri atât de mărunte și tot eu mă plâng după aceea că nu mai am nimic în mine, că nu mai am nici praf prin vene. Dar atunci când explodez de energie,de viață simt cum nu e un foc care mă arde pe dinăuntru simt că eu sunt o flamă. Nu simt gheață , dar nici nu ard. Sunt undeva la mijloc, strălucesc. Râd în fiecare secundă căci nu îmi pot abține această dorință imensă de a trăi să stea închisă acolo.
Sunt ca o cutie de chibrituri interminabilă.. Sau oare chiar sunt interminabilă? Aș vrea să fie cineva cu o brichetă să mă aprindă de tot, dar să nu sufle, să fie cineva cu o brichetă cu gaz interminabil, cineva cu o brichetă din aceea automată care să mă țină mereu arzând. Să fie cineva electric... Bzz, bzz ,bzzzz
E așa de bine uneori să lași focul sau gheața să se scurgă din degete pe foaie(fie ea de hârtie sau digitală) . La bal o să vedeți energia din mine ;)
I know i actually DID promise you a rose garden.. but I beg your pardon..
Nu mă omorâți , vă rog. Uite, am terminat de scris poezia aia de care vă ziceam acum ceva vreme:
Cuvinte, poate fără rost
Ceară picată sub buric. Sevă prin buricele degetelor. Pulbere de nori prin mintea mea. Lavă din vulcanii buzelor.
Apoi lumină stinsă, scurtcircuit.
Gheață după tâmple. Apă de izvor sărată și amară. Praf fără culoare..
GOL
Asta e tot... Ce a mai făcut Iora? Iora a fost la națională la debate unde a acumulat experiență :) . Iora s-a reapucat de proiectul acela de demult, știți voi.. prima ei scriere de mai mult de 3 pagini :) . Iora merge la actorie unde e absolut briliant. Am câștigat un singur joc până acum , unul unde la final trebuia să fac un final de poveste în versuri . Bineînțeles că am inventat un cuvânt dar merge :P ”bucurătoare” =))..
IoRa face destul de bine.. Iora va merge la bal luni.. și va merge la open la coșbuc la debate .. Părinții IoRei sunt plecați vreo 2 săptămâni.. ceea ce e pe deoparte bine, pentru că am descoperit că îmi place liniștea, îmi place liniștea foarte mult. pe de altă parte o să îmi fie DOR de ei.
Am o problemă cu frunzele.. o problemă majoră.. Ce se le fac dacă îmi plac? :) . Ascultam melodia asta și era bine afară. Era la amiază, vântul bătea ușor, soarele era blând, frunzele dansau pe melodie... nici măcar cocalarii din fața blocului care se uitau ciudat la mine nu m-au făcut să mă simt prost. Heh, nu m-am mai simțit așa de plină de viață, fericită și hmm Gutuie de mult de tot.
Sunt sigură că v-am mai spus de melodia asta, probabil că am și postat-o pe blog cândva. Dar nu contează pentru că este foarte tare frate și îmi place :
„Ceru-i de atlaz, Soarele-n extaz.”
Până la urmă azi nu am mai fost nici la club, nici la rockschool, nici la ping-pong :( .. Dar am dansat și am fost la Diverta unde am citit și mi-am luat o carte ce pare promițătoare :)
Uiii ce copil blond și prostuț sunt... Sunt prea fericită din nici un motiv.
„Pana nu-i mai vezi, Pana nu-i mai crezi Si din ochi ii pierzi. Printre ceturi verzi, Ceturi de livezi, Vezi ca nu-i mai vezi.”
Pentru că mama m-a rugat să pun asta aici și pentru că oricum vroiam să o pun ca să mă dau mare că am luat un 10 pe ea la română. Și ca să spun că doamna Dinescu este foarte tare frate.
Am avut de făcut o compunere argumentativă pe citatul :
”Uneori, e mai folositor să îți pierzi speranța, decât să îți pierzi vremea sperând”( Radu Stanca, ”Acvariul”)
Ideea principală din acest fragment este faptul că uneori speranța este inutilă, dacă ține prea mult timp. Speranța este gândul că într-un viitor apropiat o dorință de a noastră se va îndeplini. Acest citat spune că dacă te uiți prea mult la prăjitura din vitrină îți pierzi timpul în care ai putea face un tort.
În primul rând, consider că speranța este importantă. Ne dă un imbold și ne ajută în îndeplinirea visurilor. Totuși, dacă speranța este prelungita la nesfârșit oamenii pot rata foarte multe oportunități care apar pe parcurs. De ce să continuăm să aspirăm la un ideal care nu poate fi atins? Mai bine am încerca să deschidem ochii pentru a vedea lucruri noi.
În al doilea rând, cred că este mai important să acționezi decât să visezi. Cu toate că speranța ne ajută în îndeplinirea acestor visuri, mulți dintre noi se afundă în adâncurile lacului numit ”speranță” în loc să înoate spre mal. Sunt mai importante faptele decât speranța statică și deșartă.
Așadar, poți să aștepți mult și bine dacă doar speri; ori pentru că este un țel pe care nu îl poți atinge, ori pentru că nu acționezi. De aceea sunt perfect de acord cu acest citat.
Asta a fost. Probabil că m-aș fi descurcat muuult mai bine dacă nu ar fi fost o temă impusă. Nu pot să gândesc liber atâta vreme cât sunt îngrădită încă de la început. De asemenea mă enervează toate aceste convenții și tot acești conectori. Mi se par stupizi și falși. Dar mi-a plăcut citatul. :D
PS: V-am spus că am cei mai tari părinți din toată lumea. Și nu o spun doar așa pentru că sunt părinții mei sau pentru că mama m-a rugat să spun și asta... ci pentru că ei chiar SUNT foarte tari și îi iubesc enorm ;X xD
Octombrie a fost o luna seacă, seacă ,seacă din punct de vedere al blog-ului. Așa permiteți-mi să încep cu o postare atât de lungă că o să fiu nevoită să o împart în două postări :). O să fac un poll ca să văd cine a citit tot(un pic de psihologie inversă nu strică niciodată).
Și acum să încep cu un extras din jurnalul meu de pe 5.10.2009. Da, eu am și un jurnal făcut din hârtie unde mai scriu din când în când. De obicei lucrurile pe care le scriu pe acolo se perindă și pe aici, doar că mi se pare mai bine să scriu înainte pe hârtie.
Îmi pare că ideile au nevoie să se așeze, să petreacă un timp printr-un caiet închis, să vadă cum se simt cu ele însele.
Extras din jurnal de pe data de 5.10.2009:
”Ai observat că aici sunt numai gânduri triste? Ai observat că vin aici când am nevoie de prietenul care nu o să mă trădeze niciodată? Nu vroiam să încep așa. Vroiam să-ți spun cât de singură și abandonată mă simt, din nou. ”Cum vreau să ne prefacem cu toții că e frig și să ne îmbrățișăm.”
Cum vreau din nou fericirea aia. Cum lacrimile sunt acolo, în colțurile ochilor numai că nu vor să iasă... bine poate nu le las eu.
Nici măcar aici nu am curajul să-mi expun sufletul complet.
Mi-e frică de mine și de gândurile mele proprii. Mi-e frică să mă cunosc mai bine. Știu sunt o ciudată. Poate ciudat de normală uneori.
Iar mă simt goală. Dar nu goală ca în februarie anul acesta. Ci goală altfel. Nu goală de iubirea cuiva. Goală de idei, goală de timp liber- Vreau vacanță! Vreau surprize! Vreau ceva nou, inedit, ieșit din comun!
Vreau schimbare de orice fel!
Însă nimic nu s-a schimbat de când a început școala. Nimic nu m-a făcut să tresar și să spun wow ce chestie. Poate doar oameni. Oameni pe care îi credeam altfel. Oameni care simt și ei un gol sau altceva.
Știi jurnalule, vreau să fac ceva cu viața mea. Ce înseamna a face ceva cu viața? Vreau să încep un proiect.. un ceva.
Sunt o proastă, pe hârtie spun ceva dar sunt sigură că nu o să se întâmple nimic.
Lumea fuge de mine, zici că am râie sau ceva. Mă simt bolnavă de o boală care se transmite. Doamne ajută că mai sunt și alți bolnavi.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru Liza și pentru Lavinia. Și mă rog ca atitudinea unor.. nici nu știu cum să le zic acum.. prieteni, amici, foști amici... Purice și Adi.. să se schimbe, sau măcar să îmi dea o palmă peste față și să îmi spuna direct despre ce e vorba.
Simt că sunt la liniștea de dinaintea furtunii. Undeva între două perioade. Simt ca ceva trebuie să se întâmple, dar cu cât aștept mai mult cu atât voi fi mai dezamăgită.
Am nevoie de un psihiatru, deci probabil asta va ajunge într-un loc public. Am nevoie de sfaturi și asta repede până nu mă transform în ceva care sigur nu o să-mi placă.
Știi, Stoica avea dreptate, am nevoie de părerea altora. Îmi place să mi se dea importanță ca tuturor oamenilor dealtfel.
Sunt sinceră acum. Eu fără lumea înconjurătoare aș fi .. sau mai bine spus NU aș fi.
Mă întreb dacă exista o genetică a ideilor. Dacă unele idei ale oamenilor sunt preconcepute din ADN.
Vreau să plâng. Îmi închid lumina și plâng. Mâine mă scol devreme, fac pe buna samariteană și îmi fac la mate. În seara asta plâng!”
Gaataaa! Acum nu uitați că aceste rânduri au fost scrise cu 1 luna în urmă. Nu vi se pare că viața are o modalitate a ei de a se juca cu noi? :D
Toate acele lucruri s-au rezolvat. Noroc, destin sau fapte? Nu știu .. Cert e că nici măcar frunzele nu pot să îmi spună adevărul. :D
Că a venit vorba de libertate în ora de logică( da mi-am pierdut energia , promit că fac un review al concertului mai încolo) am o mică poză , e mai degrabă o idee . Vă las poza, comentați.
Dahh.. pei ce mai e nevoie de descriere?? Sunt o Gutuie Anticrista Tocilara Blondă și mai nou(thx to Pirvu) lighIOANA aka D.P.(prietenii stiu de ce :D ) .. Sau mai pe scurt IoRa
